Deși a debutat editorial, în 1955, cu o plachetă de poezii umoristice și cu o carte pentru copii – cărora
le-au succedat, în deceniile care au urmat, încă cinci volume de versuri, două de proză scurtă și două piese de
teatru –Aureliu Busuioc e unanim considerat astăzi drept unul dintre corifeii literaturii basarabene
postbelice, mai cu seamă grație romanelor sale, care au avut un impact considerabil în afirmarea speciei nu
doar în spațiul literar românesc, ci chiar și în cel european, dacă avem în vedere succesul de care s-au bucurat
traducerile acestora în Rusia, Germania, Ucraina, Cehia, Bulgaria, Slovacia etc. După Singur în fața
dragostei (1966) – care spărgea tradiția vulgară a realismului socialist reabilitând esteticul, propunând un alt
tip de erou și o altă formulă narativă – au urmat romanele Unchiul din Paris (1973), Local– ploi de scurtă
durată (1986), Lătrând la lună (1997), Pactizând cu diavolul (1999), Spune-mi Gioni (2003), Hronicul
găinarilor (2006), Şi a fost noapte... (2012).
Printr-un bizar joc al hazardului, atât primul cât și ultimul dintre romanele mai sus menționate aparțin,
tematic, prozei de factură erotică – domeniul în care Aureliu Busuioc rămâne un neîntrecut maestru. Deşi
aflate, în timp, la o distanță de aproape o jumătate de veac, cele două romane au o serie de caracteristici
comune, cum ar fi: reactualizarea modelului interbelic, interferența filonului tradiționalist cu cel modernist
sau chiar postmodernist, autoscopia și, mai ales, analiza lucidă a sentimentului erotic, intelectualizarea
discursului narativ prin utilizarea codului cultural drept ramă pentru ficțiunea erotică, precum și alte
convenții artistice ale erosului. Evoluția acestor forme ale imaginarului erotic – de la Singur în fața dragostei
până la Şi a fost noapte... – constituie obiectul investigațiilor noastre în prezentul articol.
Although he made his editorial debut in 1955 with a plaque of humorous poems and a children's book
- which was succeeded in the following decades by five more volumes of verse, two short prose and two
plays - Aureliu Busuioc is unanimously considered today as one of the leaders of post-war Bessarabian
literature, especially thanks to his novels, which had a considerable impact in asserting the species not only
in the Romanian literary space, but even in Europe, if we consider the success their translations had in
Russia, Germany, Ukraine, the Czech Republic, Bulgaria, Slovakia, etc. After Alone in Love (1966) - which
shattered the vulgar tradition of socialist realism by rehabilitating aesthetics, proposing a different kind of
hero and a different narrative formula - followed the novels Uncle of Paris (1973), Local - Short Rains
(1986) , Barking at the Moon (1997), Pacting with the Devil (1999), Tell Me Gioni (2003), Chicken
Chronicle (2006), And It Was Night... (2012).
Through a bizarre game of chance, both the first and the last of the novels mentioned above belong,
thematically, to erotic prose - the field in which Aureliu Busuioc remains an unsurpassed master. Although
almost half a century apart, the two novels have a number of common features, such as the updating of the
interwar model, the interference of the traditionalist with the modernist or even postmodernist vein,
autoscopy, and especially lucid analysis of erotic feeling, intellectualization of narrative discourse by using
cultural code as a framework for erotic fiction, as well as other artistic conventions of eros. The evolution of
these forms of the erotic imaginary - from Alone in the face of love to And it was night... - is the subject of
our investigations in this article.