Abstract:
Calitatea procesului de predare-învăţare-evaluare a unei limbi străine depinde de participarea activă a subiectului, ceea ce de fapt reprezintă cheia succesului procesului de învăţare. Predarea unei limbi străine într-un grup mare constituie cu siguranţă o provocare majoră pentru orice profesor. O metodă deosebit de promiţătoare pentru asigurarea şi dezvoltarea calităţii este evaluarea colegilor (peer-assessment) bazată pe un feedback colegial (the ladder of feedback). Activitatea de grup necesară aplicabilităţii acestei metode, stimulează efortul şi productivitatea subiectului şi este importantă pentru descoperirea propriilor capacităţi şi limite, prin urmare pentru autoevaluare. Articolul dat are ca scop să pună accent pe utilizarea metodei peer assessment care declanşează o dinamică intergrupală cu influenţe pozitive, iar subiecţii care lucrează în echipă sunt capabili să aplice şi să sintetizeze cunoştinţele în moduri variate şi complexe.