Abstract:
Pe măsură ce individul se dezvoltă, pentru învățare apar diverse oportunităţi şi constrângeri. Învățarea este mai eficientă dacă este luată în consideraţie dezvoltarea diferențiată în plan fizic, intelectual, emoţional şi social. Dezvoltarea cognitivă, emoţională şi socială a studentului, precum şi modul în care aceștia interpretează experiența vieții sunt afectate de şcolarizarea precedentă, familie, cultură şi comunitate. Un mod de abordare a personalității o reprezintă teoria social – cognitivă care pune accent pe originile sociale ale comportamentului şi pe importanţa proceselor cognitive, în toate aspectele funcționării umane. Conflictul socio-cognitiv e considerat ca o condiție necesara a progresului cognitiv deoarece este o sursa de schimbare a individului și a sistemului în care acesta evoluează. Conflictul individului cu propria gândire nu este posibil decât în condițiile de interacțiune cu alte discursuri sau acțiuni. Cercetarea asupra stilurilor cognitive nu ar trebui abandonată, pentru că existența unor tendințe, preferințe individuale în prelucrarea informației, rămâne un fapt care e greu de contestat.