În rezultatul investigaţiei efectuate, se stabileşte că circumstanţa agravantă consemnată la lit.b) alin.(2) art.191 CP RM
nu este operaţională în următoarele două ipoteze: a) infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.191 CP RM este săvârşită de o
persoană având calitatea specială de administrator, împreună cu o persoană care nu are o asemenea calitate; b) infracţiunea
este comisă de o persoană având calitatea specială de administrator, prin intermediul unei persoane care nu are o astfel
de calitate. Se relevă că, în situaţia în care decizia, care contravine dispoziţiei alin.(1) art.191 CP RM, este adoptată de
doi sau mai mulţi membri ai unui organism decizional colegial, apare temeiul aplicării lit.b) alin.(2) art.191 CP RM. Se arată
că va răspunde în calitate de organizator, instigator sau complice la infracţiunea prevăzută la lit.d) alin.(2) art.191 CP RM
acea persoană: a) căreia îi lipseşte fie cea de-a doua calitate specială nominalizată mai sus, fie ambele calităţi speciale
menţionate supra şi b) care a luat parte la comiterea respectivei infracţiuni. Se demonstrează că art.327 sau 335 CP RM ori
art.312 din Codul contravenţional nu pot fi aplicate în ipoteza în care infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.191 CP RM este
săvârşită cu folosirea situaţiei de serviciu.
As a result of the conducted investigation, it is established that the aggravating circumstance under lett.b) par.(2)
art.191 PC RM does not work in the following two assumptions: a) the offence referred to at par.(1) art.191 PC RM is
committed by a person with the special quality of manager, together with a person who does not have such a quality; b)
the offence is committed by a person with the special quality of manager, through a mediator who does not have such a
quality. It is shown that, if the decision – contrary to par.(1) art.191 PC RM, is passed by two or more members of a
collegiate decision-making body – as a result we have the motive to apply lett.b) par.(2) art.191 PC RM. It is shown that
as the organizer, instigator or accomplice to the offence referred to at lett.d) par.(2) art.191 PC RM will be held accountable
that person which: a) lacks either the second special quality or both the qualities referred to above, and b) the person that
took part in the perpetration of that offence. It is demonstrated that art.327 or art.335 PC RM or art.312 of the Contravention
Code cannot be applied if the offence referred to at par.(1) art.191 PC RM is committed through privileges of work.