Regimul narativ liric își definește statutul în virtutea câtorva factori fun-
damentali: poeticitatea perspectivei și a imaginarului, organizarea sintactică a discursu-
lui, factura emoțional-psihologică a locutorului ș.a. În romanul craii de curtea-Veche
de Matei Caragiale, liricizarea regimului homodiegetic se datorează, în mare măsură,
interiorității afective a naratorului, reflectată spectaculos în narațiune. Povestitorul reali-
zează câteva evocări lirice, pretext pentru a plonja în reverie și iluzie. Aceste evocări sunt
făcute prin prisma personajelor, niște proiecții ale alterității eului narator, prin intermediul
cărora se dezvăluie interioritatea povestitoului însuși, cu vădite disponibilități lirice.
The lyrical narrative system defines its status on the strenght of several
fundamental factors: the poetics of perspective and the poetics of imaginary, the syntactic structure of the discourse, the emotional-psychological style of the speaker etc. In the
novel The old court libertine by Matei Caragiale, the lyricism of the homodiegetic regime is largely due to the narrator’s emotional subjectivity, tremendously reflected in the
narrative. The storyteller makes some lyrical evocations, an ostensible reason to spring
into reverie and illusion. These evocations are made taking into account the characters
that represent some projections of the narrative identity’s otherness, through which reveals the inner part of the storyteller itself, with obvious lyrical availability.
