PARADIGME ALE CUNOAŞTERII ISTORICE ŞI INTERPRETAREA ISTORIEI ÎN CONTEMPORANEITATE

Abstract

Interpretarea istoriei în cadrul teoriilor clasice şi contemporane serveşte ca bază teoretică pentru a determina: problema de sensul istoriei; modelele de interpretare a procesului istoric; modelele de cunoştinţe istorice şi specificul obiectului de cunoştinţe istorice. Filosofia istoriei, care în epoca modernă a fost determinată de gândul istoric, este schimbată în contemporaneitate într-o orientare anistorică care se ocupă mai ales cu problema de interpretare şi comunicare, renunţarea la cultul raţiunii şi ideea progresului istoric şi susţinând, împreună cu hermeneutica, ideea de lipsă de obiectivitate a cunoaşterii istorice. Filosofia anistorică începe cu exponenţi ai filosofiei de viaţă, ai hermeneuticii filosofice şi se termină cu filosofia postmodernă. În acelaşi timp, rezultatele cercetărilor efectuate până în prezent nu oferă o imagine adecvată asupra particularităţilor de istorie şi filosofie a istoriei. Astfel, dezbaterile ştiinţifice au avut loc la cel mai înalt nivel de forumuri naţionale şi internaţionale organizate în conformitate cu provocările de la începutul secolului XXI, ale noii paradigme, care ar determina relaţia fundamentală dintre istorie şi om, dintre dezvoltarea realităţii istorice şi conştiinţa istorică.

The interpretation of history within the classical and contem porary theories serves as theoretical base to determine: the problem of the meaning of history; the models of interpretation of the historical process; the models of historical knowledge and the specific of the object of historical knowledge. The Philosophy of History, which in the Modern Age has been determined by the historicist thought, is changed in the contemporaneity into an ahistorical orientation dealing mostly with the problem of interpretation and communication, gi ving up the cult of reason and the idea of the historical progress, and claiming, together with he rmeneutics, the idea of missing of the objectivity of the historical knowledge. The ahistorical philosophy begins with the exponents of the philosophy of life, of the philosophical hermeneutics, and ends with the postmodern philosophy. At the same time, th e results of the researches made till now do not offer an adequate image on the particularities of history and philosoph y of history. Thus, the scientific debates held on the highest level of the national and international forums have to conduct to elaborate, according to the challenges of the beginning of the 21st century, of the new paradigm which would determine the fundamental relation between history and man, between the development of the historical reality and the historical conscience.