Abstract:
Pragmatica și teoriile pragmatice reprezintă, la ora actuală, una dintre
tendințele dominante în științele limbajului. Un factor important în dezvoltarea
și afirmarea domeniului pragmatic l-a jucat includerea subiectului locutor, și a
acțiunii sale prin vorbire asupra realității, în sfera de investigare a limbajului. O
astfel de schimbare de paradigmă își are originea în reconceptualizarea limbii din
instrument de codificare în instrument de comunicare, cu incorporarea tuturor
instanțelor și a mediilor implicate. Integrarea locutorului și a relației sale cu interlocutorul în actul de semnificare prin limbă a generat inevitabil reflecții despre
statutul cogniției umane în cadrul interacțiunilor lingvistice. În condițiile în care problematica sensului este centrală pentru lingvistica modernă, se impune imperativul de a determina locul și modul prin care acest sens este generat.
