Ne propunem, în cele ce urmează, să evidențiem câteva dintre opiniile formulate de unii gânditori de seamă ai umanității din veacurile trecute –fie ei filosofi sau teoreticieni ai culturii, civilizației ori ai științelor educației –cu privire la problematica valorii
, în general, cu accent asupra valorilor fundamentale și a impactului acestora asupra conturării paradigmei idealului educațional din diverse epoci. Pe deplin conștienți de vastitatea temei, căreia ar trebui să i se consacre o cercetare exhaustivă, într-un volum distinct, mărturisim că ne-am propus deocamdată doar să semnalăm subiectul în
cauză, formulând câteva aserțiuni cu intenționalitate mai curând prolegomenică/ propedeutică. Ne-am oprit în pragul epocii moderne, întrucât de aici înainte pedagogia se desparte tot mai multde filosofie, conturându-se o disciplină aparte, cu
obiect de studiu propriu, denumită cel mai adesea filosofia educației. De remarca
t, din perspectiva temei abordate de noi aici, este faptul că, indiferent de denominația atribuită disciplinelor care se ocupă de educație, problema privind valorile fundamentale este una recurentă, după cum perenă este și influența ori contribuția acest
ora la edificarea paradigmei
idealului educațional în diverse epoci.
In this article we intend to highlight certain opinions formulated by some leading thinkers of humanity from the past centuries -philosophers and theorists in the field of culture, civilization or educational sciences -on the issue of value in
general, with emphasis on the fundamental values
and their impact on shaping the paradigm of the educational ideal in
different eras. Fully aware of the vastness of the topic
that deserves an exhaustive research in a separate volume, we
intend, for the time being, to have an initial approach to the subject matter, formulating some assertions
in a rather prolegomenic/propaedeutic manner. We focused on the beginning of the modern epoch, because from then on pedagogy
becomes more and more separated from
philosophy, outlining a special discipline, with its own object of study, most often called the philosophy of education
. Interesting to note that from the perspective of the subject under investigation, regardless of the name given to the disciplines dealing with education, the problem of fundamental values
is a recurring one; likewise, their influence or contribution to building the paradigm of educational ideal in different epochs
is enduring too.