În prezentul demers ştiinţific autorul analizează, în baza izvoarelor de arhivă inedite, modalitatea de instituire şi activitate
a Comisiei Regionale din cadrul Adunării Deputaţilor Nobilimii din Basarabia în scopul întocmirii unui nou
recensământ fiscal al populaţiei.
Autorul demonstrează că ţarismul a manifestat un interes special faţă de studierea situaţiei demografice din regiune în
scopul impunerii fiscale şi asigurării armatei ruse cu produse alimentare, furaje, încartiruirii ostaşilor, în condiţiile unui
eventul război cu Imperiul Otoman, dar şi în scopul asigurării armatei ruse de ocupaţie din regiune.
După efectuarea, în scurt timp după anexare, a recensământului populaţiei din 1817, în scopul depunerii de către
populaţie a jurământului de credinţă împăratului rus şi determinării numărului de contribuabili în teritoriul nou-anexat,
ţarismul avea nevoie de un nou recensământ al populaţiei care ar fi reflectat mult mai veridic numărul familiilor de contribuabili
din Basarabia. Acest interes a fost dictat de faptul că în scurt timp după anexarea regiunii la Imperiul Rus în
provincie au avut loc schimbări importante în structura socială şi demografică. În plus, despre unele categorii sociale şi
fiscale privilegiate ale populaţiei, cum ar fi: boiernaşii, mazilii, ruptaşii, ruptaşii de vistieria şi ruptaşii de cămară, nu
se ştia aproape nimic. În acest scop, la 21 februarie 1824 pe lângă Adunarea Deputaţilor Nobilimii din Basarabia este
instituită Comisia Regională pentru întocmirea recensământului fiscal al populaţiei.
In the given article, based on unpublished archive sources,
the author examines the establishment and activity within
the Assembly of Deputies of Nobility in Bessarabia of the
Regional Commission for drawing up of a new tax census of
population. The author demonstrates that Tsarism expressed a particular interest to study the demographic situation in the region
for imposition of tax and in order to insure Russian army with food, forage, quartering of soldiers, in an eventual war
with the Ottoman Empire, but also to supply the needs of the Russian occupation army in the region. After performing, shortly after annexation, the population census in 1817, in order for the population to submit the oath of allegiance to Russian Emperor and for determining of the number of taxpayers in the newly annexed territory,
Tsarism needed a new census, which could reflect more accura
tely the number of families of taxpayers in Bessarabia. This interest was dictated by the fact that shortly after annexation to the Russian Empire in the province occurred important changes in the social and demographic structure. In addition about some social and tax privileged categories of population such as boiernaşii, mazilii,
ruptaşii, ruptaşii of treasury and ruptaşii of pantry, almost no one knew anything. For this purpose on February 21, 1824 attached
to Assembly of Deputies of Nobility in Bessarabia there is
instituted the Regional Commission for the preparation of the tax census of population.