Educaţia nonformală, asociată conceptului de învăţare pe tot parcursul vieţii (lifelong learning), este o sintagmă care se va impune în discursul internaţional despre educaţie la sfârşitul anilor ′60 şi începutul anilor ′70 când, odată cu revoluţiile socioeconomice ale Occidentului, procesul instructiv-educativ va cunoaşte o schimbare de paradigmă. Formarea cadrelor didactice pentru integrarea educaţiei nonformale în educaţia formală rămâne încădificil de pus în practică, deoarece lipseşte un plan de acţiune specific şi coerent. Pentru a reduce aceste neajunsuri, este necesară promovarea unor politici guvernamentale/educaţionale care să orienteze modul în care diferiţi actori ar trebui să colaboreze astfel încât graniţele dintre învăţarea formală, nonformală şi informală să fie depăşite, fără a fi subminată autoritatea şcolii ca instituţie special investită de stat cu funcţia de educare a membrilor săi.
Non-formal education associated to the concept of lifelong learning, is a term that will impose in the international discourse about education in the late '60s and early '70swhen, with socio-economic revolutions of the West, the instructive-educational process will experience a paradigm change. Training teachers in order to
integrate non-formal education in formal education is still difficult to implement due to the lack of a specific and coherent action plan. To reduce these drawbacks it is necessary to promote governmental/ educational policies to guide how different actors should work together so that the boundaries between formal, non-formal and informal to be overcome without undermining the authority of the school as an institution specifically vested
by the State in order to educate its members.
