Abstract:
Elaborate în scopul de a explica numai cuvintele necunoscute, dar cuprinzând şi interpretând în realitate toate cuvintele unei limbi, dicţionarele au căpătat cu timpul valoare ştiinţifică, strict lingvistică, deoarece, înregistrând (aproape în întregime) vocabularul unei limbi, ele oferă un material extrem de preţios pentru a defini bogăţia, varietatea şi, în ultimăanaliză, specificul acestuia. În funcţie de compartimentele lexicului ce urmează a fi cuprinse de dicţionare, acestea se divid în lingvistice şi enciclopedice care nu fixează cuvintele, ci noţiunile cu care operează diverse domenii de cunoaştere. Trebuie să relevăm că numele proprii, care în majoritate s-au format prin metonimizare şi metaforizare, deşi fac parte din lexic, nu sunt incluse, în cele mai dese cazuri, în dicţionarele explicative. Nu există o legitate referitor la locul plasării articolelor. Lexicograful va hotărî să respecte în mod consecvent ordinea alfabetică sau săincludă articolul respectiv în anexă, partea finală a dicţionarului. Din cele prezentate, se desprinde ideea importanţei pe care o are studierea numelor proprii din punct de vedere nu numai lingvistic, discuţiile rămânând însădeschise.
