Ca regulă generală, legea penală se aplică tuturor infracţiunilor săvârşite în timpul cât aceasta se află în vigoare
(principiul activităţii legii penale). Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalităţii, care reprezintă o caracteristică specifică statului de drept. Prin numeroasele elemente de noutate care se aduc, acestea reprezintă o provocare
pentru profesioniştii dreptului, şi nu numai.
Forţa obligatorie a legii penale subzistă numai pe perioada cât este activă, perioadă ce se situează între momentul
intrării ei în vigoare şi momentul ieşirii din vigoare, care coincide cu încetarea obligativităţii respectării legii penale.
Totodată, pentru a-și asigura temeinicia rezultatelor cercetării, autorul a purces la analiza doctrinei contemporane în
domeniul dreptului penal. În urma studiului realizat au fost formulate unele concluzii care clarifică momentele de
intrare în vigoare a legii penale
As a general rule, criminal law applies to all offenses committed while it is in force (the principle of criminal law
activity). This principle is inextricably linked to that of legality, which is a characteristic of the rule of law. By many
novelty elements that are brought, they represent a challenge for law professionals and not only. The entering into force
of the Criminal Code and the separate legal norms inside, it had as immediate effect the problem of determination of the
more favorable criminal law.
The mandatory force of the Criminal law persists only during the period when it is active, from the moment of entering
into force up to its loss of validity which coincide to the obligation of submission to Criminal law. As a result, there
have been formulated several conclusions deemed to clarify the legal nature of application of criminal law in time