În articol sunt examinate aspectele de bază ale concepţiei despre lume a lui Nicolo Machiavelli – cel mai mare gânditor din epoca Renaşterii. Doctrina lui Machiavelli este fundamentată pe cunoaşterea temeinică
a legităţilor sociopsiho
logice ale comportamentului uman. Istoriceşte, Machiavelli este prezentat ca
un cinic fin, care consideră că la baza comportamentului politic stau avantajul (interesul)
şi forţa, precum şi că
în politică trebuie să te bazezi pe forţă, dar nu pe
moralitate, care poate fi ignorată
în cazul în care se urmăreşte un scop nobil.
Prin machiavelism se înţelege o modalitate de activitate politică, în care se recurge la orice mijloace pentru atingerea
scopului propus, fiind bazată
pe convingerea că, în procesul de comunicare cu alţii, acetia pot fi
şi chiar trebuie manipulaţi, că
manipularea este nu doar un mod firesc, dar şi cel mai eficient de a exercita influenţă. Cu toate acestea, în articol se
argumentează teza privind realismul învăţăturii psihologice a gânditorului italian şi, în special, al ideii de bază
fundamentate de dânsul: natura i-a creat pe oameni în aşa fel încât ei îş
i pot dori orice; între două poluri – dorinţăşi realitate – apare o tensiune periculoasă (insatisfacţia), susceptibilă să-l deprime pe om, să-l facă invidios, perfid sau lacom.
Machiavelli este unul dintre puţinii oameni politici ai epocii Renaşterii care în lucrările lor au abordat problema privind rolul personalităţii guvernatorului. Reieşind din realităţile Italiei contemporane lui, ţară feudală fărâmiţată
teritorial, el considera că
un principe puternic, fie şi lipsit de remuşcări, este mai bun în fruntea une iţări unificate, decât nişte
guvernatori răzleţi şi rivali.
În operele sale N.Machiavelli a plasat omul în locul dogmelor religioase. În opinia lui, toate procesele care au loc în
societate
şi, prin urmare, în stat, ca institut politic de bază
al acesteia, sunt determinate de
natura (instinctele) omului sau
de raţiunea umană. De asemenea, Machiavelli demonstrează existenţa unei oarecare dependenţe dintre structura socialăa societăţii şi forma de guvernare.
Machiavelli contrasta vitejia antică umilinţei creştineşti. În aceasta din urmă
el vedea un viciu, care face lumea mai neputincioasă, fiind dată în mila ticăloşilor cărora nu li se opune nicio rezistenţă. Astfel, abordând problema corelaţiei dintre normele morale
şi oportunitatea politică, Machiavelli a dat şi un răspuns argumentat psihologic la această problemă. Trebuie, totuşi, de menţionat că Machiavelli nu a fost primul care a vorbit despre faptul că
contradicţiile sociale constituie unul dintre elementele de bază ale vieţii societăţii. Până
la dânsul, asupra acestui fapt au indicat Platon
şi Aristotel, însă
Machiavelli a fost primul dintre gânditorii europeni neantici care a încercat să facă o legătură între procesele ce au loc în societateşi în sistemul politic al acesteia.
This article describes the main aspects of
the worldview of Niccolo Machiavelli – one of the biggest thinkers of the Renaissance. Machiavelli's doctrine is based on a deep knowledge
of social and psychological patterns of human behavior.
Historically Machiavelli is shown as a keen
cynic, who believed that the basis of political behavior is profit or power, and
that policy should be based on force, not on the morality, which can be neglected for a good purpose.
Machiavellianism is understood as a political activity, whic
h does not neglect any ways to achieve the goal, and is
based on the belief that in communication with others you not only can, but need to manipulate, and manipulation is not
just something natural, but also it is the most effective way of
interaction. In this article, however, is explained the thesis
about profound psychological realism of Italian thinker doctrine
and, in particular, his following fundamental thesis that
nature has created people so, that they may want anything;
between two poles - the desired and actual - there is a
dangerous voltage (dissatisfaction), which can fracture the
human being, and make him envious, greedy or insidious.
Machiavelli - one of the few figures of the Renaissance, who in his writings raised the question about the role of the
leader’s personality. He believed, basing on the realities of hi
s day Italy, which su
ffered from feudal fragmentation, that
it is better to have strong prince at the head of the unified s
overeign country, even if he has no remorse; than competing
specific rulers.
Machiavelli in his writings on the place
of religious dogmas placed the man.
According to him, all the processes
which are taking place in the society and,
consequently, in the country as its ma
in political institution, are determined
by the human nature (instincts), or the human mind.