Abstract:
În Republica Moldova, de la afirmarea independenței până astăzi, procesele
decomunizării au avut
un parcurs sinuos. Publicarea unor colecții de documente de arhivă [1], inaugurarea muzeelor1, editarea lucrărilor cu caracter memorialistic [2] și, nu
în ultimul rând, acțiunile întreprinse la nivel politic2s-au dovedit a fi eforturi plauzibile, dar insuficiente pentru o detașare definitivă și ireversibilă de trecutul totalitar. Perindarea unor guvernări hibride, caracteristice întregului spațiu post-sovietic, „a determinat în
mod ciclic nostalgii și salturi îndărăt, sporind distanța și multiplicând discrepanțele dintre comunitățile memoriei” [3]. În aceeași manieră, de la o guvernare la
alta, clasa politică și-a elaborat o strategie oportunistă, preferând să treacă cu tăcerea temele grave ale trecutului3 și, mai curând, fiind interesată să-și „cârpească”
propriile mitologii.
