Articolul se oprește asupra creației lui Judith Mészáros, poetă puternică
și discretă, pentru care coexistența contrariilor determină o lume a aparițiilor
intermediare. Imaginarul poetic își forjează originalitatea prin viziuni proliferate
de o hibridare subînțeleasă și propagate printr-o funcție poetică a cărei natură este,
ea însăși, hibridă. Voi arăta că logica intrinsecă a legăturii dintre cauză și efect
e dublată, în poeme, de o logică personală, excedată de mixajul dintre traumă (istorică)
și energie (erotică), voi urmări testarea limbajului (inclusiv prin volute comparative
cu Sylvia Plath și Anne Sexton) și voi sugera că recluziunea e similară, în cazul
lui Judith Mészáros, cu o etică a sacrificiului de sine, ca preambul al extragerii din
mecanismul creației.
The aim of the paper is to uncover the freshness and universality of Judith
Mészáros’ poetry (one of the most unobtrusive Romanian contemporary poetesses.
The analysis starts from the connection between physical and cosmic body (followed
by intermediate occurrences), but attention will also be paid to the manner in which
language tests its unconventional range ‒ including through comparing Mészáros’
poems with Sylvia Plath’s or Anne Sexton’s creation. At the same time, I also intend
to focus on the duplication of common logic, which is complemented by personal
16
reasoning, entrenched in (historic) trauma and (erotic) energy. As my considerations
try to reveal, Judith Mészáros embodies the self-sacrifice ethic. She is the writer of
pivotal poems, that outweigh their meaning.