Principiul legalităţii incriminării reprezintă o garanţie împotriva arbitariului în materie penală, specificul căruia rezidă în posibilitatea individului de a prevedea de la bun început consecinţele ce vor decurge din nerespectarea preceptului normei de incriminare. De aceea, legiuitorul trebuie să fie precaut la definirea unei infracţiuni, astfel încât destinatarul şi beneficiarul normei de incriminare să prevadă cu un grad de exactitate rezonabil limitele interzisului în plan juridico-penal. Întrucât utilizarea unor semne estimative în textul legii penale reclamă o polemică privind in suficienţa preciziei incriminării, în prezentul demers ştiinţific ne-am orientat eforturile spre a determina dacă, nu cumva, la descrierea actelor de diversiune
legiuitorul basarabean şi cel român nu au respectat previzibilitatea legii penale. Aceasta deoarece atât în dispoziţia art.343 CP RM, cât şi în cea de la art.163 CP al României, se operează cu conţinuturi generalităţi.
The principle of legal incrimination is a guarantee against any arbitrary actions related to criminal matters, the specific of which consists in the possibility to foresee at the outset what consequences will result from failure to comply with the norm precept of incrimination. That is why the legislature should be cautious in defining any offense, so that the subjects of the norm of incrimination can predict, with a reasonable degree of accuracy, the legal prohibitions. Whereas the use of signs in the text of the criminal law forecast calls for a polemic on the insufficiency of criminalization, therefore our scientific approach geared towards determining if, somehow, the legislative description of diversion acts did not respect the foreseeability of the criminal law. This is because both the 163rd article of the Penal Code of Moldova and the 343rd article of the Penal Code of Romania operate with generic contents.
