Articolul se axează pe analiza particularităților dialogului ca tehnică narativă în
ficțiune și rolul acestuia în crearea imaginii personajului literar (trăsături de caracter,
pasiuni, obiceiuri, stare emoțională) prin mijloace lingvistice explicite și implicite. Imaginea
personajului în dialog în proza modernă poate fi dezvăluită printr-o gamă destul
de largă de mijloace lingvistice: epitet, metaforă, comparație, hiperbolă, joc de cuvinte,
ironie și sarcasm, proverbe, zicători.Unele mijloace lexico-frazeologice și stilistice care
descriu personajele necesită cunoștințe extralingvistice pentru a fi interpretate (aluzie,
nume de locuri, referiri la date ale unor evenimente istorice, nume de oameni celebri,
nume de cărți, teatre etc.) din partea cititorilor.
The article deals with the peculiarities of the dialogue as a narrative technique in
fiction and its role in creating the characters’ image (their traits, passions, habits and
emotional state) through explicit and implicit linguistic means. The character’s image
in the dialogue in modern prose can be revealed througha fairly widerangeof linguisticmeans:
epithets, metaphors, similes, hyperboles,play of words, ironyandsarcasm, allusi
vetextssuchasproverbs,sayings. Some lexical-phraseological and stylistic means that describe
characters require the additional background knowledge in order to be interpreted
(allusion, place names, references to dates of historical events, names of famous people,
names of books, theaters, etc.) on behalf of readers.
