Abstract:
Volumul reprezintă o noutate – atât în peisajul istoriografic autohton, cât şi în cadrul studiilor dedicate evoluţiei mediului universitar şi academic –, întrucât se referă la ultimul deceniu de existenţă a lagărului socialist, inclusiv de încadrare a RSS Moldoveneşti în perimetrul Uniunii Sovietice, existând, în utlimul timp, o sensibilitate aparte faţă de problemele de patrimoniu academic universitar, care aduc în prim-plan particularităţile identitar-culturale şi spirituale.
După tematica subiectelor abordate, lucrarea este compartimentată în câteva părţi, şi anume: Comunismul în disoluţie. De la totalitarism la liberalizare; Varia; Profiluri profesionale; Note de lectură, inclusiv o Galerie foto, dedicată învăţământului superior şi cercetărilor ştiinţifice din RSS Moldovenească.