Prezentul articol este pregătit pentru a fi util instanțelor de judecată care aplică legislația în materia de apărare a drepturilor de proprietate intelectuală. Autorul a abordat unele probleme ce țin de interpretarea legislației cu privire la constatarea faptului încălcării unui drept de proprietate intelectuală, în special în materia dreptului la marcă. Deși există o practică constantă în materia apărării dreptului la marcă prin care instanțele de judecată constată încălcarea dreptului la marcă fără a dispune efectuarea unei expertize, sunt adoptate totuși hotărâri ale instanțelor de judecată în care acțiunea în instanța de judecată este respinsă pe motiv că nu a fost prezentată de către reclamant o expertiză care să confirme că produsele sunt contrafăcute. Invocarea unui temei de a respinge acțiunea pentru lipsa unei expertize este una contradictorie, deoarece instanța de judecată este în drept, ea însăși, să dispună efectuarea unei expertize. Însă problema de care se poate lovi instanța de judecată în această situație ar fi alta, și anume răspunsul la întrebarea: cine urmează să efectueze această expertiză, deoarece persoana cea mai indicată în acest sens ar fi titularul de drepturi?
This article is intended for use in courts ensuring compliance with the law on the protection of intellectual property rights. The author addressed some issues related to the interpretation of the legislation on establishing the fact of infringement of an intellectual property right, in particular in the field of trademark rights. Although there is a constant practice in the field of trademark right protection whereby the courts establish a trademark right infringement without ordering the conduct of an examination, court decisions are still adopted in which the lawsuit is rejected on the grounds that the applicant had not submitted an examination report confirming that the products were counterfeit. Claiming a ground of rejecting the lawsuit due to lack of examination is contradictory, because the court is itself entitled to order the conduct of an examination. But the problem that the court may face in this situation would be different, namely the answer to the question: who is going to conduct this examination, because the most suitable person in this regard would be the rightholder?
